marți, 28 septembrie 2010

Nine lives

Imi plac esarfele din matase, aruncate tacticos in jurul gatului, prinse intr-un nod subtil. Ma duc cu gandul la pozele din anii '60 ale mamei, ascunse acum intr-o cutie de pantofi prafuita in cufarul verde de pe hol. Mama, inalta, cu ochii de un caprui ametitor, parul roscat si cret, a reprezentat intotdeauna pentru mine o axa a evolutiei. Mereu a fost cu un pas inaintea tuturor persoanelor ce dansau vals, ea dansa passo doble, inaintea celor care purtau rosu, ea purta corai, inaintea celor care citeau gazeta lunara, ea citea Salinger. Mama a fost pana si in fata lui tata cu un pas inainte. L-a cucerit pe o strada prafuita, comunista, cu aerul ei optimist, prin culorile ce urlau a viata si prin zambetul strengar pe care il are si acum. A urmarit-o timp de o luna, a cerut-o de nevasta dupa 6 luni si tocmai ce au implinit 28 de ani de casatorie. Nu mult le-a trebuit celor din jur sa-si dea seama ca mama si tata sunt ca doua bule de sapun care se unesc invariabil. De ce? Pentru ca in viata cateodata lucrurile se intampla, si atat. Poti sa ai si noua vieti atata timp cat bulele din sapunul tau nu se unesc.

miercuri, 15 septembrie 2010

miercuri, 8 septembrie 2010

Jurnalul Adelei - Ca-n filme

Iti scriu de pe un balcon unde vantul adie usor si cafeaua e aburinda pe pervaz. Ma invelesc cu patura pufoasa pe care o foloseam de fiecare data cand priveam infricosata un film de dragoste. Mi-era frica de inghetata mancata cu pofta printre lacrimi in timp ce prietenele isi scoteau arsenalul de sfaturi, de telefoanele de ingrijorare din partea parintilor sau de mesajele celor care nu sunt bagati in seama. Filmul, desi este o fictiune, este o redare a realitatii un pic mai dureroase. Suntem oameni si fiecare ne revarsam amintirile in cascada prin intermediul celor mai apropiate pasiuni, fie ca sunt ele biletele atarnate in zidul plangerii, ascunse in sticle de lapte pe la coltul blocului sau lucruri cu valoare sentimentala ingropate in gradina din spatele casei. Pentru ca suntem oameni, traim si uitam, alergam si ne impiedicam, plangem si radem, ne nastem si murim. Nu avem o singura viata, avem atatea vieti pe cat de multe iubiri avem. Sper sa nu-mi pierd sirul gandurilor si sa te aduc iar in labirintul in care iti place atat de mult sa traiesti... Spuneam ca mi-era frica. DA! De ce ti-e frica nu scapi... Insa ce bine ca nu scapi. Cum altfel as fi stiut eu ce gustoasa e inghetata sau cat de sufletiste sunt prietenele mele? Mai stiam eu astazi cat de sensibil e tata si ce mesaje frumoase poate sa scrie, chiar daca dureaza jumatate de ceas sa o faca? Sau ca supermarketul de la colt are cele mai bune prajituri? Sau poate ca noptile pierdute una dupa alta in sir imi vor aduce o oboseala crunta insa si amintiri simpatice de care sa rad apoi? Da, iti scriu pentru ca mi-ar fi placut sa fie doua cafele si sa radem de vecinii de vis-a-vis care au mereu aceleasi tabieturi dupa ora 9 seara sau sa stabilim care face omleta in dimineata urmatoare. Ai fost si vei fi mereu eroul meu, Superman. Cu drag, Lois Lane.