vineri, 27 august 2010

Jurnalul Adelei - Treaba sta cam asa..

Mereu am fost de parere ca daca fug, o sa plang. De aceea mereu am ramas si am preferat sa imi iau palme de la destin cu toata forta. Am plans mai putin probabil decat daca as fi fost pitita intr-un colt, privind cu uimire catastrofa pe care as fi putut s-o infrunt. Pentru ca asa sunt eu, imi asum faptele si suport consecintele. Imi place sa fiu corecta in primul rand cu mine. Si, evident, m-as fi intrebat: dar daca? ce ar fi fost daca..? Ei bine, dragul meu, habar nu am ce ar fi fost "daca". La fel de bine cum habar nu am ce va fi. Scrisorile mele ajung sa fie niste hartii senzationale pentru jocul tau cu focul. Le aprinzi usor cand iti fumezi tigara in miez de noapte si le privesti arzand. Cateodata iti pare rau si parca ai vrea sa torni apa peste foc, sa iei bucatelele de hartie arse si sa le lipesti cu scotch ca sa le recitesti si sa-ti plangi amarul. Alta data chiar te bucuri de priveliste si te gandesti ce lucru maret si focul asta. Il aprinzi intr-o clipita, te arde la fel de repede dar cat timp iti ia sa-ti refaci straturile de piele?.... Din cele 6 straturi pe care le am, te anunt ca mi-ai ars 7. Oare asta ma face "arsa pe viata"? Cand te-am cunoscut nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca voi ajunge sa-mi doresc sa dau timpul inapoi. Cand te-am cunoscut aveam cu 14 ani mai putin ca acum, imi placeau acadelele in forma de inima, imi placea sa beau suc in doza rece pe malul lacului si sa arunc cu pietre in balta. Imi placea la nebunie sa visez si sa-mi fac planuri. Acum, dupa 14 ani, imi plac aceleasi lucruri de 14 ori mai mult. Pentru asta pot sa-ti multumesc. A fost un an greu, in care am alergat ca pe banda de la sala cu viteza ametitoare. Am ramas fara respiratie si am decis sa pun stop. Am avut nevoie de un prosop curat care sa ma linisteasca dar n-am gasit si singura varianta a fost sa ma urc in masina si sa conduc pana simt nevoia sa ma opresc. Si iata-ma pe malul unui lac care sclipeste ca o femeie aranjata pentru nunta. Traiasca tehnologia si internetul dintr-un bat, ca altfel nu ti-as mai scrie aceasta prima scrisoare electronica. Asa-i ca duci dorul mirosului meu? Alta poveste era cand te bagai in pat si adulmecai hartia scrisorii mele. Dar lucrurile se schimba si ne schimbam si noi cu ele. Un prieten mi-a spus odata regula de aur: Eu dau, tu dai. Tu dai, eu iau. Nu dai? Nu ai. Inteligent, nu?

Un comentariu:

  1. povesteste despre primul si ultimul vostru sarut.. ceva happy :-)

    RăspundețiȘtergere