marți, 31 august 2010

Jurnalul Adelei - Cum sarutai..

Batea vantul ingrozitor chiar daca eram la inceputul verii. M-am imbracat destul de gros pentru ca spontaneitatea ta m-a scos direct din cada plina cu spuma ca sa facem o plimbare romantica, la inceputul noptii. Ma priveai pofticios cu ochii tai mari in care puteam sa-ti citesc toata povestea vietii. Cuvintele erau chiar de prisos in aceea seara, pentru ca vantul vuia asa de tare incat nu ne puteam intelege decat privirile. Pe marginea lacului inghesuit intre coline m-ai luat in brate si mi-ai soptit ceva la ureche. Tin sa-ti recunosc ca nici pana in ziua de azi nu stiu ce secret mi-ai marturisit, eram prea captivata de bratele tale care ma tineau ferecata aproape de tine. M-ai privit indelung, probabil asteptand sa-ti raspund macar cu un cuvant, sau cu doua. Eu ti-am sustinut privirea cu un zambet inocent, incurcat, emotionat. Ce faceam eu acolo cu tine? Ma indragosteam? Raspunsul mi l-ai dat tu intr-un sarut fin, de cateva secunde, timp in care n-am mai auzit nici vantul si am uitat si locul in care ma aflam. Am deschis ochii cu un gram de frica ascunsa, sperand ca vei mai fi acolo si dupa ce ma voi trezi din vis. Si spre bucuria mea, erai. Si n-ai plecat mult timp. Pana in ziua in care ne aflam iar intr-o zona zgomotasa, un trafic urban vijelios. Te-am privit cu ochi maturi in schimb ce tu m-ai privit cu un zambet pierdut. Te-ai apropiat incet, cunoscand prea bine teritoriul si m-ai sarutat fugitiv. Nestiind, insa, ca va fi si ultima oara cand o vei face.

Jurnalul Adelei - Cum sarutai..

Batea vantul ingrozitor chiar daca eram la inceputul verii. M-am imbracat destul de gros pentru ca spontaneitatea ta m-a scos direct din cada plina cu spuma ca sa facem o plimbare romantica, la inceputul noptii. Ma priveai pofticios cu ochii tai mari in care puteam sa-ti citesc toata povestea vietii. Cuvintele erau chiar de prisos in aceea seara, pentru ca vantul vuia asa de tare incat nu ne puteam intelege decat privirile. Pe marginea lacului inghesuit intre coline m-ai luat in brate si mi-ai soptit ceva la ureche. Tin sa-ti recunosc ca nici pana in ziua de azi nu stiu ce secret mi-ai marturisit, eram prea captivata de bratele tale care ma tineau ferecata aproape de tine. M-ai privit indelung, probabil asteptand sa-ti raspund macar cu un cuvant, sau cu doua. Eu ti-am sustinut privirea cu un zambet inocent, incurcat, emotionat. Ce faceam eu acolo cu tine? Ma indragosteam? Raspunsul mi l-ai dat tu intr-un sarut fin, de cateva secunde, timp in care n-am mai auzit nici vantul si am uitat si locul in care ma aflam. Am deschis ochii cu un gram de frica ascunsa, sperand ca vei mai fi acolo si dupa ce ma voi trezi din vis. Si spre bucuria mea, erai. Si n-ai plecat mult timp. Pana in ziua in care ne aflam iar intr-o zona zgomotasa, un trafic urban vijelios. Te-am privit cu ochi maturi in schimb ce tu m-ai privit cu un zambet pierdut. Te-ai apropiat incet, cunoscand prea bine teritoriul si m-ai sarutat fugitiv. Nestiind, insa, ca va fi si ultima oara cand o vei face.

vineri, 27 august 2010

Jurnalul Adelei - Treaba sta cam asa..

Mereu am fost de parere ca daca fug, o sa plang. De aceea mereu am ramas si am preferat sa imi iau palme de la destin cu toata forta. Am plans mai putin probabil decat daca as fi fost pitita intr-un colt, privind cu uimire catastrofa pe care as fi putut s-o infrunt. Pentru ca asa sunt eu, imi asum faptele si suport consecintele. Imi place sa fiu corecta in primul rand cu mine. Si, evident, m-as fi intrebat: dar daca? ce ar fi fost daca..? Ei bine, dragul meu, habar nu am ce ar fi fost "daca". La fel de bine cum habar nu am ce va fi. Scrisorile mele ajung sa fie niste hartii senzationale pentru jocul tau cu focul. Le aprinzi usor cand iti fumezi tigara in miez de noapte si le privesti arzand. Cateodata iti pare rau si parca ai vrea sa torni apa peste foc, sa iei bucatelele de hartie arse si sa le lipesti cu scotch ca sa le recitesti si sa-ti plangi amarul. Alta data chiar te bucuri de priveliste si te gandesti ce lucru maret si focul asta. Il aprinzi intr-o clipita, te arde la fel de repede dar cat timp iti ia sa-ti refaci straturile de piele?.... Din cele 6 straturi pe care le am, te anunt ca mi-ai ars 7. Oare asta ma face "arsa pe viata"? Cand te-am cunoscut nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca voi ajunge sa-mi doresc sa dau timpul inapoi. Cand te-am cunoscut aveam cu 14 ani mai putin ca acum, imi placeau acadelele in forma de inima, imi placea sa beau suc in doza rece pe malul lacului si sa arunc cu pietre in balta. Imi placea la nebunie sa visez si sa-mi fac planuri. Acum, dupa 14 ani, imi plac aceleasi lucruri de 14 ori mai mult. Pentru asta pot sa-ti multumesc. A fost un an greu, in care am alergat ca pe banda de la sala cu viteza ametitoare. Am ramas fara respiratie si am decis sa pun stop. Am avut nevoie de un prosop curat care sa ma linisteasca dar n-am gasit si singura varianta a fost sa ma urc in masina si sa conduc pana simt nevoia sa ma opresc. Si iata-ma pe malul unui lac care sclipeste ca o femeie aranjata pentru nunta. Traiasca tehnologia si internetul dintr-un bat, ca altfel nu ti-as mai scrie aceasta prima scrisoare electronica. Asa-i ca duci dorul mirosului meu? Alta poveste era cand te bagai in pat si adulmecai hartia scrisorii mele. Dar lucrurile se schimba si ne schimbam si noi cu ele. Un prieten mi-a spus odata regula de aur: Eu dau, tu dai. Tu dai, eu iau. Nu dai? Nu ai. Inteligent, nu?

joi, 12 august 2010

Jurnalul Adelei - Renunt

Renuntam.
Renuntam la obiectele preferate, la strazile preferate, la locurile pe care le frecventam cu ardoare. Renuntam la parfumul preferat, la bratara talisman.. Renuntam la vise, renuntam la dorinte, renuntam la ganduri, renuntam la melodii, renuntam la a face conexiuni. Renuntam. Devenim banali, fara sclipire in ochi, fara o urma de stralucire. Unde ne ducem? Exista un rebu al oamenilor? Renuntam la o parte din noi, la o perioada din viata noastra. Gandurile mele nu demult erau o oaza de fericire, un halou intr-o viata colorata, intr-un univers paralel care nu putea fi atins de nimeni si nimic. Gandurile mele sunt acum un spatiu in subconstient, un spatiu gol, o plaja pustie unde nu e nici tipenie de om. Sunt doar valuri, nisip bej despre care nici nu stiu daca frige sau nu. Nu aud nici sunetul marii, nu simt nici caldura soarelui. De fapt, parca nici nu sunt acolo ci doar privesc printr-o fereastra. Pentru ca atunci cand renuntam, tot oceanul de emotii care ne scufunda ajunge sa sece usor, usor. Si peste timp ne amintim despre o ploaie calda de vara in care totul parea posibil, cand nu exista nici timp nici spatiu, existau doar clipele in care mainile noastre se atingeau ca niste adolescenti insetati, dar rusinati. Ma uit la tine si acum pentru ca, nu-i asa, inca esti aici.. Si ma uit la tine pierduta. Incerc sa reconstruiesc ca un puzzle din amintiri tot ce ne-a legat. Si-mi vin imagini val-vartej, se napustesc asupra mea asemeni unui uragan infuriat asupra unui desert secat de ape. Pentru ca atunci cand renuntam, uitam. Si atunci cand uitam, murim. Poate ca o parte din mine a murit.



luni, 9 august 2010

Print-uri ale sufletului

oooh, Barcelona!

M-am intors ieri dintr-o calatorie superba in Barcelona, care aproape m-a convins sa imi fac bagajele si sa ma intorc for good. Simt ca acolo ar putea fi print-ul meu. Pe langa farmecul aparte pe care il are orasul, mai sunt oamenii incredibil de calzi si de bine dispusi. E adevarat ca sunt foarte sociabili dar te resping ulterior daca insisti in a te integra, pe cand cei care locuiesc in partea de nord, in Madrid, te resping initial dar odata integrat, u never go out. Oricum, intersant a fost sa ascult posturile lor de muzica si trebuie sa spun ca am ascultat in mare parte muzica nu foarte comerciala. un exemplu il aveti mai jos


mi-e dor de perioada in care porneam radioul/tv-ul si ascultam genuri si genuri de muzica, versuri care de care mai dragute.. Acum parca totul suna la fel. De aceea am obosit sa mai caut posturi muzicale si imi fac playlistul de acasa.

Oh and by the way, cat talent zace si in spanioli.. Multi care canta pe strada si ar trebui sa ia un premiu Grammy.

Cred foarte mult in energii, in vibratii si in premonitii. Iar eu am simtit la Barcelona ceva ce n-am simtit la niciun oras. Familiaritate. N-a fost nevoie decat de o plimbare ca sa-mi dau seama si sa simt strazile, drumurile, localurile, oamenii. Am cunoscut multa lumea cu care am avut un vibe excelent si cu care sper sa tin legatura de acum inainte. What's meant to happen, it will! Dupa asta ma ghidez in absolut totul si tocmai de aceea simt ca viata mea se apropie de o cotitura intersanta.

Ce ti-e si cu norocul asta in viata, asa-i?

Tocmai pentru sunt foarte constienta ca totul are rolul sau, mi-am facut si primul tatuaj in Barcelona: Everything happens for a reason, pe interiorul incheieturii. :) I just love it, asteptam momentul potrivit. :)

Daca te bate gandul sa-ti faci un tatuaj, asteapta si gandeste ce ar insemna pentru tine.. Nu te grabi! Un tatuaj nu este o moda, nu este un trend.. Tatuajul este o exprimare a sufletului, daca vrei. In afara de actualul, daca ar fi sa-mi mai fac unul ar fi o "verigheta" pe inelar, cand va fi sa ma marit cu iubirea vietii mele. Oricum eu stiu ca va fi ... "nu ca forever...forever and ever ever ever" :)