joi, 27 mai 2010

Jurnalul Adelei

M-am trezit de dimineata cu ganduri mari. De dor, ti-am scris o scrisoare pe genunchi, cu ochii mici de somn. Am sarutat-o discret, am impaturit-o tacticos si am ascuns-o sub perna. Mi-am adancit picioarele in papucii pufosi, am deschis larg ferestrele, am pornit muzica si m-am privit in oglinda. Astazi parca sunt alta. Te iubesc in continuare ca o nebuna, dar parca ochii mei sunt mai luminosi. Mi-am privit inelarul si am zambit. Esti cu mine si vei fi mereu. Mi-am spalat ochii cu apa calduta si am fredonat refrenul melodiei. Tot blocul dansa cu mine, auzeam tocurile vecinei de la 6, catelul celor de la 4... Mi-am aruncat pe mine rochia ce stiu ca-ti place si dupa care mereu te intorci, zambind. M-am parfumat cu aroma care iti bantuie noptile si care mereu iti vine in minte cand imi rostesti numele. Sunt, ca in fiecare zi, asa cum visai si cum m-ai desenat in vise. Sunt asa fara sa fac niciun efort si culmea este ca tu realizezi ca totul se intampla dintr-un motiv. Nu degeaba ti-ai dorit sa apar in viata ta, asa-i? Ti-am spus si atunci, in galagia ce ne inconjura, ca iti apartin. Mi-ai citit buzele, caci ne era cu neputinta sa ne intelegem. Mi-ai privit ochii cateva secunde ce mi-au parut o eternitate, mi-ai sarutat fruntea parinteste si mi-ai luat mana cu blandete. "Am sa-ti dau inelul potrivit candva" si m-ai sarutat. Acum eu te intreb, cum am ajuns sa te iubesc? Nici pana azi nu stiu.. Dar, din nou, totul se intampla dintr-un motiv.

A ta, Adela.

vineri, 14 mai 2010

2012 = combinari de pitiponcism+cocalarism luate cate k

* (titlul este aviz celor care au facut matematica - ps: am urat matematica! )

Lucrez la un documentar despre cum iubesc oamenii. Una dintre persoanele intervievate a dat un raspuns pe cat de trist, pe atat de adevarat (in cele mai multe dintre cazuri ) : "Iubim repede si fara sa aratam nimic."

Uita-te in jurul tau si ai sa ajungi exact la aceeasi concluzie. Astazi tatonarile se realizeaza in alea 2 ore petrecute la prima intalnire alaturi de o limonada. Dupa iesirea asta se presupune ca sunteti impreuna, urmeaza niste iesiri in club, o plimbare in parc, 2-3 mese luate in oras, poate o plimbare la mare sau la munte si apoi ceva se intampla, mult stres inconjoara relatia, probleme la job sau pur si simplu o cearta oarecare. Unde mai sunt momentele in care descoperi omul de langa tine, in care ii adulmeci parfumul, in care iti faci in minte planuri de viitor, in care abia astepti sa il simti langa tine dormind? Foarte putine cupluri mai ajung acolo, la acel moment pe care hai sa-l denumim lovitura de gratie. Pentru ca odata ajunsi acolo, cei doi parteneri sunt intr-un echilibru, se iubesc, se respecta, isi respecta timpul impreuna cat si cel separat si in cazurile fericite, cei doi ajung sa formeze o familie.

Cu mana pe inima spun ca NU am astfel de exemple in jur. Ce s-a intamplat cu oamenii si cu povestile de dragoste la tot pasul? Cu cat ne apropiem mai mult de 2012, cu atat pitiponcismele si cocalarismele se inmultesc ca bacteriile intr-un organism bolnav si acapareaza si ultimele specii neatinse de virus.

Chiar astazi mi-a povestit o prietena despre o tipa care da ture cu masina pe Dorobanti si isi da numarul celor care ii zambesc la stop. Culmea e ca s-a nascut un destept inaintea ei care ia numarul mai multor fete si se intalneste cu toate, mintind-o pe fiecare in parte. Pe langa asta, nici masina cu care le ademeneste nu este a lui, nici apartamentul in care le duce. Si uite asa... afacere.

Voi mai suportati?

miercuri, 12 mai 2010

Jurnalul Adelei ep 8

Mi-a fost dor de soare, de acele cateva raze de soare. A tot plouat cu grindina, din pacate, chiar daca sunt cea mai mare iubitoare a zilelor ploioase in care sa numeri picaturile de pe geamul aburit e cea mai relaxanta activitate a mintii. Am avut impresia ca te-am zarit alergand cu umbrela in mana, cu pasul iute de razboinic, ferindu-te de privirile curiosilor. Atat de familiar si atat de firesc mi-ai fost incat te-am avut alaturi si in vis. M-au trezit in miezul zilei claxoanele masinilor furioase si am plecat pe drum. Pe un alt drum. Aleg ca de astazi sa merg pe strazi ingropate in nisip, sa le pavez eu dupa bunul plac si sa pot dansa in voie in ploaie. Pe strada mea e mereu soare cald si ploua vesel. Vad mereu curcubeul. Si stii de ce, iubitule? Pentru ca nu mai vreau sa ploua cu grindina si daca e ceva pe lumea asta mai puternic decat orice, aceea este autosugestia. Iar tu ma iubesti exact pentru determinare. Dar intr-o alta viata.



Data viitoare cand imi scrii, trimite-mi si o poza. Ti-au aparut riduri? Sunt atat de curioasa. Adela